Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Paradă militară în București de Ziua Națională a României
Ministerul Apărării le mulțumește, de asemenea, cetățenilor din București pentru participarea în număr mare la acest eveniment, precum și pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe timpul antrenamentelor și repetițiilor.
Ministerul Apărării adresează, totodată, mulțumiri instituțiilor media pentru sprijinul acordat în mediatizarea evenimentelor consacrate Zilei Naționale a României, organizate în toate garnizoanele și în unitățile militare din țară.
*
* *
În București, în cursul acestei dimineți, Ministerul Apărării a organizat un ceremonial militar și religios la Mormântul Ostașului Necunoscut, din Parcul Carol, precum și o paradă militară la care au participat peste 1200 de militari, reprezentând Armata României, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Serviciul Român de Informații și Serviciul de Protecție și Pază.
Prin fața tribunei oficiale au defilat subunități de studenți, elevi și militari profesioniști, precum și cea mai nouă tehnică de luptă din dotarea forțelor terestre, aeriene și navale.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării