Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Specialiști de la Universitatea Națională de Apărare, la Școala NATO de la Oberammergau
Activitatea constituie, în același timp, și un prilej pentru realizarea unui schimb de experiență între specialiștii Colegiului de Management al Crizelor și Operații Multinaționale și cei din celelalte centre de pregătire acreditate de NATO.
Vor fi, de asemenea, discutate aspecte privind transferul unor cursuri din cadrul Școlii NATO de la Oberammergau către centrele de pregătire PfP, precum și continuarea programului de pregătire a instructorilor ,,Train the Trainers”.
Ce-a de a doua sesiune planificată pentru acest an, care va avea loc în perioada 11-13 iunie a.c., va fi organizată de către Colegiul de Management al Crizelor și Operații Multinaționale.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării