Luni, 24 martie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit cu Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, E.S. domnul Thomas Lenk, cu șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, E.S. doamna Kelly Keiderling și cu ambasadoarea Finlandei în România, E.S. doamna Leena Liukkonen.
În cadrul întrevederii, ministrul apărării naționale a trecut în revistă sprijinul acordat de țara noastră Republicii Moldova pe dimensiunea apărării și a făcut o analiză a situației de securitate din regiunea Mării Negre.
Atât partea română, cât și reprezentanții OSCE au subliniat necesitatea continuării discuțiilor subsumate problematicii soluționării procesului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, evidențiind rolul foarte important al OSCE în atingerea acestui deziderat.
În final, părțile au agreat continuarea discuțiilor cu privire la situația din Republica Moldova, în vederea consolidării securității și stabilității regionale.