În marja Conferinței pentru Securitate de la München, la care participă în perioada 14-16 februarie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut vineri, 14 februarie, o întrevedere bilaterală cu ministrul apărării al Marelui Ducat al Luxemburgului, Yuriko Backes.
Discuțiile s-au concentrat pe situația de securitate din regiunea Mării Negre, sprijinul pentru Ucraina, pe dezvoltarea cooperării bilaterale, precum și la nivelul NATO și al Uniunii Europene. Au fost abordate, de asemenea, aspecte referitoare la actualizarea cadrului juridic al cooperării bilaterale în plan militar.
În actualul context geopolitic, marcat de provocări complexe, cei doi oficiali au reafirmat importanța consolidării legăturii transatlantice și a posturii de descurajare și apărare pe flancul estic al Alianței. „NATO rămâne pilonul fundamental al securității noastre colective, oferind un cadru unic pentru consultare, coordonare și luarea deciziilor strategice. În acest moment, unitatea și solidaritatea aliată sunt mai importante ca niciodată”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
Un subiect central al întrevederii a fost contribuția Luxemburgului la Grupul de Luptă al NATO dislocat în România, la Cincu, în cadrul prezenței înaintate aliate. Ministrul Tîlvăr a exprimat aprecierea României pentru angajamentul ferm al Luxemburgului, subliniind importanța acestei contribuții pentru întărirea securității regionale. „Faptul că România găzduiește unul dintre cele mai mari contingente luxemburgheze dislocate în afara granițelor Marelui Ducat în ultimii ani demonstrează angajamentul real pentru securitatea colectivă și importanța cooperării noastre în cadrul NATO.”
Au fost purtate, de asemenea, discuții referitoare la posibilitatea contribuției părții luxemburgheze la funcționarea Centrului european de instruire F-16 de la Fetești, care asigură antrenarea piloților din România și din alte state aliate și partenere, inclusiv Ucraina.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre agenda viitorului Summit NATO de la Haga, din vara acestui an. Ministrul Angel Tîlvăr a evidențiat necesitatea consolidării apărării înaintate în regiunea Mării Negre și a menținerii sprijinului politic și practic pentru statele partenere din regiune, în special pentru Ucraina și Republica Moldova.
În cadrul discuțiilor, ministrul Angel Tîlvăr a prezentat viziunea României privind modalitățile de consolidare a apărării europene, subliniind importanța unei abordări complementare cu NATO, menite să întărească securitatea colectivă și să sprijine reziliența strategică a Europei.