Sărbătorim, la 1 Decembrie, Ziua Națională a României, o sărbătoare a întregii națiuni, a tuturor românilor, oriunde s-ar afla.
Semnificația istorică a acestei zile este legată de anul 1918, când, la Alba Iulia, peste 100.000 de români proclamau unirea Transilvaniei cu Regatul României. Era ultimul pas al unui proces de reîntregire început de Basarabia, la 9 aprilie, și continuat de Bucovina, la 28 noiembrie, prin care se împlinea visul multor generații de români de a trăi în granițele aceleiași țări. Marea Unire s-a înfăptuit într-un context internațional propice, înțeles și fructificat de elitele românești, care au găsit soluții politice și diplomatice eficiente pentru avansarea cauzei poporului român, dar și prin curajul, eroismul și sacrificiile de sânge ale ostașilor români pe câmpurile de bătălie ale Primului Război Mondial. Lor și tuturor eroilor națiunii române le datorăm respect, recunoștință și amintire veșnică.
Gândurile noastre se îndreaptă, într-o asemenea zi, în primul rând către militarii care sărbătoresc Ziua Națională a României în misiuni peste granițe, ori executate pe teritoriul național, unde își fac datoria cu onoare și profesionalism.
Câteva mii dintre aceștia vor prezenta onorul Națiunii la Arcul de Triumf din București, în cadrul tradiționalei Parade Militare Naționale, precum și la Alba Iulia, într-o ceremonie cu care este onorată, an de an, Cetatea Marii Uniri. Alături de militarii noștri, vor fi prezenți la aceste manifestări și contingente de militari aliați și din țări partenere, care vor împărtăși cu noi bucuria acestei zile.
Doresc fiecăruia dintre militarii activi și personalul civil care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naționale, tuturor militarilor în rezervă, în retragere, veteranilor de război și ai teatrelor de operații, precum și familiilor acestora, să se bucure de această zi în liniște și cu sănătate, cu sentimentul datoriei împlinite.
Un mesaj de felicitare transmit tuturor românilor care își sărbătoresc, astăzi, țara, acasă sau peste hotare.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!