În noaptea de 23 spre 24 iulie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea frontierei cu România din județul Tulcea.
Ca urmare a acestei situații, Ministerul Apărării Naționale a întărit măsurile de monitorizare și supraveghere a spațiului aerian național cu forțele și mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană. La ora 2.19, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene. Cele două aeronave au revenit în bază în jurul orei 4.20.
De asemenea, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea.
Ministerul Apărării Naționale a dispus măsuri pentru efectuarea de cercetări în teren, în proximitatea localității Plauru, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul național, căutări care vor continua și în cursul acestei zile
Menționăm, de asemenea, că începând cu ora 3.45 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
Vom reveni cu detalii, în funcție de evoluția situației.