Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a reprezentat Ministerul Apărării Naționale, în zilele de 6 și 7 iunie, la cea de-a noua reuniune a Comisiei militare mixte România-Republica Moldova.
Cu această ocazie a avut loc și o rundă a dialogului strategic la nivel de secretari de stat, delegația Republicii Moldova fiind condusă de Valeriu Mija.
În sesiunea de deschidere a reuniunii comisiei cei doi oficiali au subliniat importanța cooperării în domeniul apărării între România și Republica Moldova, mai ales în actualul context geopolitic, caracterizat de multiple amenințări la adresa securității, în special în regiunea Mării Negre.
În cadrul vizitei, delegația MApN a fost primită și de ministrul apărării, Anatolie Nosatîi, iar secretarul de stat Cojocaru a reiterat cu acest prilej sprijinul multidimensional acordat de România pentru atingerea obiectivelor din cadrul parcursului european, respectiv aderarea la Uniunea Europeană.
Discuțiile dintre experții din România și Republica Moldova au avut ca obiectiv analizarea stadiului proiectelor propuse în cadrul ultimei reuniuni, din luna iunie 2023, precum și inițierea unor noi proiecte de cooperare în domenii precum comunicații și apărare cibernetică, instruire în comun, învățământ militar, logistică. De asemenea, au fost abordate și subiecte referitoare la participarea Republicii Moldova la proiectele subsumate inițiativei regionale SEDM și în cadrul misiunilor ONU și UE.
Programul vizitei la Chișinău a cuprins și întrevederi la Ministerul Afacerilor Externe, la Misiunea de parteneriat a UE în Republica Moldova - EUPM, la sediul Biroului de legătură al NATO, precum și cu consilierul Președintelui Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Stanislav Secrieru. Totodată, secretarul de stat a ținut o prelegere studenților Academiei Militare a Forțelor Armate.
Lucrările comisiei s-au finalizat cu semnarea Planului bilateral de cooperare pentru anul 2024 și a minutei reuniunii.
În semn de recunoștință pentru susținerea constantă a eforturilor de consolidare a capacității de apărare a Republicii Moldova, secretarul de stat Simona Cojocaru a fost decorată de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu „Ordinul de Onoare”, cea mai înaltă distincție pentru parteneri externi.