Un grup de studenti ai Institutului de Înalte Studii pentru Apărare din Franța (Institut des Hautes Études de Défense Nationale) efectuează, în perioada 3-7 iunie, o vizită de studiu în România. Cursanții francezi provin din diverse domenii de activitate, inclusiv guvernamental, parlamentar, privat și academic.
În cadrul vizitei, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru a ținut o prelegere în care a fost subliniată importanța strategică a regiunii Mării Negre în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Secretarul de stat a evidențiat atât provocările, cât și oportunitățile specifice regiunii noastre, insistând asupra importanței cooperării pentru asigurarea descurajării și consolidării securității.
Agenda delegației din Franța a cuprins și o vizită de informare la Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est de la Sibiu, prin constituirea căruia se realizează coerența și integrarea operațională cu forțele aliate, în sprijinul consolidării securității pe flancul estic al NATO. De asemenea, au vizitat Grupul de Luptă al NATO de la Cincu, unde națiunea lider este Franța.
Generalul-locotenent Michel Yakovleff, șeful Departamentului Politica de Apărare din cadrul Institutului de Înalte Studii de Apărare Națională din Franța, și generalul-maior dr. Eugen Mavriș, comandantul (rectorul) Universității Naționale de Apărare „Carol I”, au depus coroane la Monumentul Eroilor Francezi din București, în amintirea soldaților acestei țări care au luptat în Primul Război Mondial în România.
Vizita de studiu a delegației franceze reprezintă o oportunitate valoroasă de consolidare a legăturilor între cele două state pe palierul politico-militar și de îmbunătățire a înțelegerii consensuale a provocărilor de securitate cu care se confruntă regiunea Mării Negre, cu implicații asupra întregului spațiu euro-atlantic. Franța este una dintre națiunile cu o contribuție substanțială la consolidarea prezenței aliate pe flancul estic al NATO și, în special, în regiunea Mării Negre.