Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut vineri, 25 mai, o întrevedere cu Secretarul General al Ministerului Apărării Naționale din Irak, Jabbar Thjaiel Mutlaq Al-Haidari, cu ocazia participării oficialului irakian la Expoziția Internațională Black Sea Defence&Aerospace 2024.
Pe timpul întâlnirii au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în domeniul apărării, precum și aspecte privind colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale. În acest sens, secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale a exprimat deschiderea părții române pentru reluarea negocierilor în vederea convenirii și semnării unor acorduri în domeniul apărării și a evidențiat relevanța participării României la Misiunea NATO din Irak.
De asemenea, Simona Cojocaru a reliefat importanța pe care România o acordă luptei împotriva terorismului și, implicit, menținerii angajamentelor operaționale pe această dimensiune.
În încheiere, cei doi oficiali și-au exprimat angajamentul de continuare a dialogului politico-militar pentru identificarea de proiecte comune, în scopul dezvoltării cooperării în domeniul apărării dintre România și Irak.