Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri, 10 aprilie, o întrevedere de lucru cu ministrul apărării din Slovenia, Marjan Sarec, la sediul MApN.
Întâlnirea a fost planificată în marja activităților desfășurate pentru sărbătorirea a 20 de ani de la aderarea României la NATO.
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au salutat momentul aniversar al aderării celor două state la Alianța Nord-Atlantică în anul 2004 și au discutat despre rolul NATO în întărirea apărării colective, fiind evidențiată situația de securitate din regiunea Mării Negre, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina. De asemenea, au fost discutate și provocările de securitate specifice regiunii Balcanilor de Vest.
,,Accederea României la NATO, acum 20 de ani, a transmis un mesaj clar de asumare a responsabilităților și a angajamentului ferm de a contribui la menținerea păcii și stabilității. Astăzi, NATO este o Alianță mai robustă și mai unită ca oricând. Slovenia este un aliat pe care ne putem baza oricând”, a transmis ministrul Tîlvăr.
Cei doi miniștri au abordat și aspecte practice ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, inclusiv perspectiva participării armatei slovene cu trupe în cadrul structurilor aliate de pe teritoriul României.
Ministrul român al apărării a exprimat aprecieri pentru nivelul foarte bun de cooperare dintre cele două state în domeniul apărării și a adresat felicitări omologului sloven pentru activitățile la care a luat parte în perioada 27-28 martie, la Ljubljana, cu ocazia celebrării a 20 de ani de la aderarea Sloveniei la NATO, mulțumind pentru invitația adresată.
În finalul discuțiilor, părțile au convenit că vor continua dialogul politico-militar pe temele de interes comun.