Îi sărbătorim, astăzi, pe veteranii teatrelor de operații, militari care au îndeplinit, în ultimele trei decenii, toate misiunile internaționale la care România a participat. Ei sunt cei care și-au reprezentat țara, cu onoare și demnitate, în teatre de operații de pe trei continente, având în inimă drapelul tricolor al țării noastre.
Data de 11 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător pentru a-i elogia pe veteranii din teatrele de operații. Ziua de 11 noiembrie este sărbătorită în toată Europa și marchează încheierea Primului Război Mondial, prin intrarea în vigoare, în anul 1918, a Armistițiului dintre Puterile Antantei și Germania, care punea capăt primei conflagrații mondiale.
Pe de altă parte, istoria recentă a Armatei României consemnează, la data de 11 noiembrie 2003, jertfa supremă a sublocotenentului post-mortem Iosif-Silviu Fogarași, primul militar român care a căzut la datorie, în Teatrul de Operații din Afganistan. Această dată a devenit reper pentru „Ziua Veteranilor din teatrele de operații”, instituită prin lege, în anul 2014.
Dragi veterani ai teatrelor de operații,
Profesionalismul și tenacitatea dumneavoastră constituie expresia îndeplinirii angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat față de partenerii și aliații noștri.
Tributul greu plătit de armata română, de-a lungul timpului, nu a fost în zadar. Niciun sacrificiu făcut de înaintașii noștri nu a fost uitat, iar lor, celor care au pus mai presus de propria viață neamul românesc, le datorăm recunoștința noastră.
Marele istoric Nicolae Iorga spunea: „Pe eroi nu-i căutați în mormânt, ci în inima voastră!” Aducem, astăzi, un omagiu tuturor românilor care s-au jertfit pentru pentru Patrie și, în special, celor care și-au dat viața în teatrele de operații. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată, iar noi avem datoria de a-i reaminti în rugăciunile noastre pe cei 30 de militari care și-au pierdut viața departe de casă, în teatrele de operații, eroi intrați mult prea devreme în istorie. Vor rămâne veșnic ancore în timp pentru generațiile următoare, precum și în inimile și în conștiința noastră, fiind adevărate modele de camaraderie, de sacrificiu pentru țară, de solidaritate umană fără frontiere.
În contextul actual de securitate, țara noastră se situează într-o poziție strategică extrem de importantă, iar locul pe care îl ocupă la masa deciziilor se datorează, într-o mare măsură, militarilor Armatei României. Apartenența la Uniunea Europeană și la NATO ne determină să rămânem vigilenți. Totodată, prezența aliată pe teritoriul țării noastre este o dovadă cât se poate de clară de solidaritate și coeziune, în fața oricăror potențiale amenințări.
Fiecare generație de militari și-a făcut necondiționat datoria față de țară, pe front, pe timpul exercițiilor, la calamități și dezastre naturale, în teatrele de operații multinaționale, alături de aliați și parteneri. Astăzi, aproximativ 900 de militari ai Armatei României continuă tradiția și poartă cu mândrie drapelul tricolor în teatrele de operații și misiuni în afara teritoriului național, îndeplinind cu profesionalism și dăruire toate misiunile încredințate, alături de aliați și parteneri.
Misiunile internaționale la care au participat militarii români după Revoluția din Decembrie 1989 sunt complexe și au contribuit la adaptarea continuă a evoluției Armatei României la provocările de securitate. Militarii care au participat, după anul 1990, la acțiuni în afara teritoriului național, au demonstrat că flacăra aprinsă de veteranii români din cele două războaie mondiale continuă să ardă în inima ostașului român.
Dragi militari veterani,
Vreau să vă mulțumesc pentru modul în care v-ați îndeplinit misiunile, pentru toate eforturile și sacrificiile pe care le-ați făcut. Vă doresc să rămâneți în continuare concentrați pe îndeplinirea misiunilor dumneavoastră, trăgând învățăminte de la înaintași și rămânând, totodată, deschiși spre progres.
Împreună cu echipa de conducere a ministerului apărării naționale, voi continua să vă fiu aproape, astfel încât să găsim cele mai bune soluții care să vină în sprijinul dumneavoastră. De asemenea, familiile eroilor noștri vor avea în Armata României un sprijin permanent, pentru că avem cu toții datoria de a contribui la consolidarea prestigiului Armatei.
Sunteți militari de excepție, profund atașați de valorile naționale, un model de urmat pentru puterea voastră de a merge mai departe cu o atitudine pozitivă. Mulți dintre colegii mei, miniștri ai apărării din statele NATO și UE, mi-au transmis, nu o dată, respectul lor față de realizările și conduita dumneavoastră, ceea ce mă face să fiu mândru și să vă admir.
Pe aceia dintre dumneavoastră care s-au întors răniți din misiunile în teatrele de operații îi asigur de înalta mea recunoștință. Vă cunoaștem și vă înțelegem problemele pe care le aveți, iar prin structurile specializate ale Ministerului Apărării Naționale căutăm cele mai bune soluții legale pentru sprijinul dumneavoastră. De altfel, participarea dumneavoastră la ediția a VI-a a Jocurilor Paralimpice Invictus, organizate la Düsseldorf, în Germania, în luna septembrie a acestui an, și rezultatele deosebite obținute reprezintă cel mai bun exemplu de voință și demnitate. Suntem mereu alături de voi!
Dragi camarazi, veterani ai teatrelor de operații,
Vă felicit pentru curajul și determinarea dumneavoastră și vă îndemn să fiți mereu optimiști și energici! Aveți întreaga mea susținere în tot ceea ce v-ați propus!
Vă doresc tuturor ca această zi deosebită să vă găsească sănătoși și încrezători!
La mulți ani!