Ca urmare a observațiilor primite până la acest moment, în cadrul procedurii de transparență decizională începută în data de 20 octombrie, Ministerul Apărării Naționale a decis retragerea de pe fluxul de avizare interinstituțională a proiectului de Lege privind organizarea și funcționarea Direcției Generale de Informații a Apărării și pentru modificarea Legii nr. 346 din 2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale.
În cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, Ministerul Apărării Naționale va rămâne consecvent respectării cadrului legal referitor la asigurarea transparenței decizionale, în scopul elaborării unor acte normative care să corespundă nevoilor de adaptare la provocările din mediul de securitate.