Un detașament al Forțelor Aeriene și Spațiale Franceze, compus din aproximativ 40 de militari și trei aeronave multirol Rafale, a sosit luni, 16 octombrie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță", de la Borcea.
Militarii francezi vor executa misiuni de antrenament în comun cu militari și aeronave F-16 Fighting Falcon din cadrul Forțelor Aeriene Române.
Misiunile comune de instruire contribuie la creșterea capacității de reacție rapidă și descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și cele ale Forțelor Aeriene și Spațiale Franceze.