Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat vineri, 8 septembrie, la ceremoniile militare desfășurate în garnizoana Sfântu Gheorghe, cu ocazia marcării eliberării orașului de către Armata română în anul 1944.
Cu această ocazie, a fost dezvelit, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna, un bust al generalului Grigore Bălan, primul general al armatei române căzut în lupta pentru eliberarea Ardealului de Nord, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Acest eveniment deosebit de important pentru istoria militară și pentru istoria poporului român ne oferă prilejul de a comemora personalitatea generalului Grigore Bălan, de a rememora faptele sale de arme și pe cele ale camarazilor săi, care au făcut sacrificiul suprem în lupta pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe, la 8 septembrie 1944, primul oraș eliberat din Ardealul de Nord. Sacrificiul eroilor armatei noastre în aceste lupte nu a fost în zadar și nu va fi nicicând uitat”, a afirmat ministrul Tîlvăr în alocuțiunea sa.
Programul evenimentelor a continuat cu o ceremonie organizată de autoritățile publice locale și de militarii Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”, cu ocazia sărbătoririi eliberării orașului în cel de-Al Doilea Război Mondial, eveniment care a avut loc în fața sediului Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe.
„Restabilirea administrației românești în orașul Sfântu Gheorghe a constituit un moment semnificativ al anului 1944, o mărturie a rezistenței românilor și o afirmare a drepturilor lor de a locui pe aceste meleaguri în pace, bună înțelegere, toleranță și respect reciproc”, a subliniat ministrul apărării naționale în alocuțiunea susținută în cadrul ceremoniei.
Totodată, ministrul Tîlvăr a precizat faptul că „eliberarea orașului Sfântu Gheorghe a reprezentat începutul campaniei de eliberare a Ardealului de Nord, finalizată prin eliberarea orașelor Satu Mare și Carei, la 25 octombrie 1944, consacrată drept Ziua Armatei României”.
Ministrul apărării naționale a vizitat și sediul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia”, din subordinea Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, unde s-a întâlnit cu echipa de comandă și s-a informat cu privire la stadiul îndeplinirii obiectivelor de instruire ale unității pentru anul în curs, gradul de încadrare cu personal și resurse, precum și despre perspectivele de modernizare pentru perioada următoare. La final, ministrul Angel Tîlvăr a luat masa alături de militari.
„Sunteți o unitate de elită a Armatei României, sunteți respectați ca profesioniști redutabili, nu doar în țară, ci și pe plan internațional. Vă asigur că, alături de colegii din echipa de conducere a MApN, suntem preocupați pentru a vă asigura cele mai bune condiții de muncă și viață. Cea mai valoroasă resursă pe care o are armata noastră sunteți dumneavoastră, oamenii, și este esențial să fiți motivați la nivelul așteptărilor importante pe care le avem de la dumneavoastră”, a declarat ministrul Tîlvăr.
Programul oficial al ministrului apărării naționale a inclus și o întrevedere, la sediul Instituției Prefectului județului Covasna, cu reprezentanți ai autorităților locale.
Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a mulțumit ministrului Angel Tîlvăr pentru onorarea invitației de a participa la aceste ceremonii, subliniind că este pentru prima dată, din anul 1991, când un ministru al apărării naționale este prezent la Sfântu Gheorghe, la sărbătorirea eliberării primului oraș din Transilvania, în campania din anul 1944.
Ministrul și-a exprimat aprecierea sa pentru sprijinul acordat de Instituția Prefectului Județului Covasna în organizarea evenimentelor dedicate acestei importante sărbători.
„Vă asigur de întreaga disponibilitate a echipei guvernamentale din care fac parte pentru susținerea proiectelor de dezvoltare ale municipiului și județului dumneavoastră. Apreciez, de asemenea, în calitatea de ministru al apărării naționale, relațiile bune de colaborare pe care le aveți cu structurile militare care funcționează în județul Covasna. Vă asigur că militarii noștri își vor face permanent datoria, onorând jurământul de credință față de țară”, a declarat Angel Tîlvăr.
* * *
Generalul Grigore Bălan a fost grav rănit în luptele pentru eliberarea orașului Sfântu Gheorghe și ulterior, la 13 septembrie 1944, a decedat într-un spital de campanie din Sinaia.
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, organizație neguvernamentală aflată sub patronajul Ministerului Apărării Naționale și oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a inițiat și finanțat lucrarea comemorativă de for public dedicată generalului Grigore Bălan. Autorul lucrării, colonelul (r.) Valentin Tănase, directorul Studioului de Arte Plastice al Armatei, a pus în operă acest proiect.
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” a donat Ministerului Afacerilor Interne lucrarea comemorativă care este amplasată la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Covasna.