Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat vineri, 1 septembrie, la ceremonia dedicată aniversării Detașamentului special de protecție și intervenție (DSPI) din cadrul MApN.
Cu acest prilej, ministrul Tîlvăr a felicitat personalul detașamentului pentru modul în care își face datoria atât pe plan intern, cât și extern.
„În cei 25 de ani de activitate, contribuțiile aduse de dumneavoastră au salvat vieți, atât ale militarilor români, cât și ale celor aliați în teatrele de operații din Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Irak și Afganistan. Ați consolidat renumele și poziția unității în familia structurilor naționale și străine specializate în lupta împotriva terorismului și ați contribuit decisiv la îndeplinirea obligațiilor asumate de România pe plan extern. De la soldat la ofițer, sunteți adevărați profesioniști ai armelor și trebuie să fiți mândri de faptul că faceți parte din elita luptătorilor țării. În semn de apreciere a muncii dumneavoastră, am propus președintelui României decorarea Drapelului de luptă al Detașamentului special de protecție și intervenție cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn de pace”, a transmis ministrul apărării în cadrul ceremoniei.
***
Detașamentul special de protecție și intervenție a fost înființat la 1 septembrie 1998 cu denumirea de Detașamentul de protecție și pază.
Pe parcursul existenței sale, Detașamentul special de protecție și intervenție a parcurs etape succesive de dezvoltare și modernizare, ajungând la ceea ce înseamnă acum: o unitate profesionistă, cu capabilități care îi permit să-și îndeplinească la parametri optimi sarcinile pe linie de protecție a demnitarilor, intervenție antiteroristă și contrateroristă, control tehnic antiterorist, cercetare la fața locului, exploatare tehnică și pază, în scopul asigurării securității factorilor umani, obiectivelor și activităților de importanță deosebită din responsabilitatea Ministerului Apărării Naționale.
Unitatea a primit, în anul 2008, prin decret prezidențial, Drapelul de luptă. Tot atunci, structura a primit distincția Emblema de onoare a informațiilor pentru apărare, ca element de recunoaștere a meritelor și eforturilor deosebite depuse de-a lungul existenței în îndeplinirea misiunilor și sarcinilor încredințate.