Prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei Române organizate marți, 15 august, la Constanța, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a declarat că cea mai valoroasă resursă a Armatei României este cea umană și că echipa de conducere a MApN caută soluții pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale militarilor și salariaților civili și pentru ridicarea nivelului de încadrare cu personal al structurilor din cadrul instituției.
„Principalul atu al Armatei României nu constă în capabilități militare, ci în resursa umană. Vă asigur că știm cu ce probleme vă confruntați și vă asigur că vrem să găsim cele mai bune soluții, fie că vorbim de partea financiară, fie de condițiile de viață și de muncă. De felul în care avem grijă de militarii activi și de respectul pe care îl acordăm celor în rezervă și în retragere depinde și decizia tinerilor de a urma o carieră militară. Iar Armata României are nevoie în acest moment să își ridice gradul de încadrare, atât cu militari activi, cât și cu rezerviști voluntari, la nivelul care să îi asigure îndeplinirea cu maximă eficiență a sarcinilor de apărare a țării”, a spus Angel Tîlvăr.
În condițiile în care regiunea Mării Negre se confruntă cu provocări de securitate fără precedent în ultimele decenii, ministrul apărării naționale a vorbit și despre programele prioritare de înzestrare derulate în prezent sau pregătite de Forțele Navale Române.
„Înțelegem urgența cu care trebuie implementate programele esențiale de achiziții, iar decizia României de a crește cheltuielile pentru apărare de la 2% la 2,5% din PIB este o dovadă a angajamentului pe care îl avem pentru modernizarea forțelor noastre armate, cât și pentru capacitatea țării noastre de a furniza securitate pe întregul flanc estic al NATO. Regret faptul că programul de înzestrare cu corvete multirol nu a putut fi finalizat însă, cu siguranță, acest proiect nu va fi abandonat și își va găsi o formă de concretizare în viitor. Avem în derulare programe foarte importante pentru Forțele Navale: sisteme de instalații mobile de lansare rachete anti-navă; seria de programe pentru care am primit recent aprobarea Parlamentului - submarinele Scorpène, vânătoarele de mine, modernizarea navelor purtătoare de rachete, elicoptere H215M”, a arătat ministrul Tîlvăr.
Ministrul apărării naționale a subliniat unitatea Alianței Nord-Atlantice în fața amenințărilor reprezentate de acțiunile Federației Ruse, care a declanșat un război de agresiune împotriva Ucrainei. „Ca răspuns la aceste amenințări, Alianța a arătat că este unită, că relația transatlantică este solidă și că angajamentul asumat prin articolul V al Tratatului Nord-Atlantic este de nezdruncinat: suntem toți pentru unul și unul pentru toți. România a adoptat cu promptitudine măsuri de consolidare a capacității de apărare, dimensionate atât la nivelul eforturilor naționale, cât și în cadru aliat prin repoziționarea forțelor NATO pe întregul flanc estic. 5.000 de militari sunt dislocați în țara noastră de Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Spania și SUA. Le mulțumesc tuturor!”, a declarat Angel Tîlvăr.
Discursul integral susținut de ministrul apărării naționale la ceremonia de la Constanța poate fi consultat pe pagina de internet a MApN, la adresa: https://www.mapn.ro/cpresa/18055_discursul-ministrului-apararii-nationale-la-ziua-marinei-romane .
* * *
Ceremonia de sărbătorire a Zilei Marinei Române a început cu ridicarea pavilionului, geacului și marelui pavoaz la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Național al României și cu executarea a 21 de salve de tun, conform tradiției marinărești.
După alocuțiunile persoanelor oficiale și serviciul religios, au fost lansate în apa mării ancore de flori în memoria eroilor marinari care își dorm somnul de veci în adâncurile apelor.
Punctul principal al manifestării a fost reprezentat de exercițiul demonstrativ întrunit „Forțele Navale Române 2023”, la care au participat, pe lângă principalele structuri din compunerea marinei militare a României și aeronave ale Forțelor Aeriene Române, precum și militari și tehnică din Franța, Turcia și Statele Unite ale Americii.