Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a efectuat luni, 7 august, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația omologului său, Anatolie Nosatîi.
Discuțiile dintre cei doi demnitari au vizat aspecte privind cooperarea bilaterală în domeniul apărării și teme de discuție asociate cooperării în context regional, NATO și UE. De asemenea, au fost abordate aspecte privind evoluția mediului de securitate din regiune, ca urmare a războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, cu accent pe situațiile provocate de bombardamentele rusești asupra porturilor Ucrainei de pe fluviul Dunărea, din vecinătatea granițelor cu România și R. Moldova.
În cadru bilateral, a fost reflectată substanța dialogului bilateral foarte bun la nivel înalt, evidențiindu-se rezultatele pozitive ale recentei reuniuni a Comisiei militare mixte româno-moldovene care a avut loc la Târgu Mureș, în luna iunie, la nivel de secretari de stat. ,,Republica Moldova este aproape de sufletul nostru. Cooperarea în domeniul apărării dintre țările noastre a atins un nivel foarte bun, iar acest lucru nu face decât să ne bucure și să ne impulsioneze să continuăm în acest ritm accelerat”, a declarat Angel Tîlvăr.
Totodată, a fost reiterată susținerea deplină a României pentru avansarea Republicii Moldova pe parcursul pro-european, precum și importanța participării la proiectele subsumate inițiativei regionale Procesul Reuniunilor Miniștrilor din Europa de Sud-Est (SEDM), format pentru care România exercită președinția rotațională, din luna iulie a acestui an până în iulie 2025. În acest context, cei doi oficiali au evaluat pașii concreți pe care R. Moldova trebuie să îi facă pentru pregătirea procesului de aderare la acest format regional de consultări politico-militare. ,,Puteți conta pe întregul nostru sprijin, astfel încât dezideratul aderării R. Moldova la SEDM să fie atins timpul exercitării mandatului României la președinția acestui forum. Alăturarea R. Moldova cu drepturi depline la această inițiativă va întări statutul țării în plan regional și internațional și va oferi noi oportunități de cooperare în plan militar cu țările din regiune”, a arătat ministrul Angel Tîlvăr.
În marja vizitei, oficialul român a participat alături de omologul de la Chișinău la recepționarea celor mai recente donații ale Ministerului Apărării Naționale către Armata Națională a R. Moldova, constând în echipamente individuale de protecție balistică, respectiv căști de protecție tip Kevlar și veste antiglonț, dar și autoturisme de teren, ca parte a unui efort continuu al României de sprijinire a modernizării structurilor de apărare ale R. Moldova.
,,Suntem gata să oferim asistență de specialitate și sprijin Armatei Naționale a R. Moldova în multiple domenii. Recenta donație de echipamente individuale de protecție balistică și autoturisme de teren reprezintă un exemplu concret al preocupărilor noastre de a contribui la asigurarea resurselor necesare dotării militarilor Armatei Naționale. Aceste donații fac parte dintr-un efort continuu al României, prin Ministerul Apărării Naționale, de sprijinire a R. Moldova în domeniul înzestrării armatei cu echipamente moderne”, a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
În încheierea discuțiilor bilaterale, cei doi miniștri au convenit menținerea unui dialog bilateral constant și continuarea eforturilor comune dedicate consolidării securității regionale și a Parteneriatului Strategic dintre cele două state.