În prezența ministrului apărării naționale, Angel Tîlvăr, și a șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, va avea loc, marți, 6 iunie, începând cu ora 11.00, Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului multinațional „Saber Guardian 23”, în raionul de instruire Bordușani (Ialomița).
Programul cuprinde acțiuni de forțare și trecere a Dunării cu subunități și unități de manevră, sprijinite de structuri aeriene, navale și de geniu, o expoziție de tehnică militară și ceremonia de închidere a exercițiului.
Jurnaliștii interesați să participe la Ziua Distinșilor Vizitatori a „Saber Guardian 23” sunt rugați să transmită până luni, 5 iunie, ora 16.00, la adresa de e-mail saberguardian23@gmail.com, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon și instituția media pe care o reprezintă). Aceștia vor fi așteptați marți, 6 iunie, între orele 09.45-10.15 la facilitatea de instruire din localitatea Bordușani (Ialomița); accesul se va face în baza actului de identitate și a legitimației de presă.
Persoană de contact: locotenent-colonel Dan Crișan, tel. 0744808613.
De asemenea, tot marți, 6 iunie, începând cu ora 12.30, se va organiza Ziua Media a exercițiului de evacuare medicală „Hospital Exercise 23” (parte a „Saber Guardian 23”), desfășurat în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. România participă la „Hospital Exercise 23”, alături de Polonia și Statele Unite ale Americii, cu personal de specialitate din structurile subordonate Direcției Medicale a M.Ap.N.
În secvența de evacuare medicală este implicat și personal de specialitate din Republica Turcia, cu o aeronavă echipată pentru misiuni medicale.
Jurnaliștii interesați să participe la Ziua Media a „Hospital Exercise 23” sunt rugați să transmită până luni, 5 iunie, ora 14.00, la adresele de e-mail usafepao.pao@us.af.mil și usafe.pastaffdutyofficer@us.af.mil, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon și instituția media pe care o reprezintă). Aceștia vor fi așteptați marți, 6 iunie, între orele 11.15-11.45 la sediul Bazei 57 Aerienă Mihail Kogălniceanu (Constanța); accesul se va face în baza actului de identitate și a legitimației de presă.
Persoană de contact: Maj. Christopher Bowyermeeder, e-mail christopher.bowyermeeder@us.af.mil, telefon +49 (0) 6371-47-6558, whatsapp +1(717)681-4434.
* * *
Exercițiul multinațional „Saber Guardian 23” continuă seria bienală de exerciții începută în anul 2013 și vizează intensificarea interoperabilității într-o gamă largă de misiuni pentru forțe din state NATO și partenere. Activitățile de instruire cuprind deplasări terestre în cadru tactic, forțări ale cursurilor de apă, exerciții tactice cu și fără trageri de luptă cu tehnica tuturor categoriilor de forțe, parașutări, precum și activități de evacuare și tratament al răniților. Principalele secvențe ale pregătirii se desfășoară în Centrul Național de Instruire pentru Luptă „Getica” din Cincu (Brașov), în Centrele Secundare de Instruire pentru Luptă din Smârdan (Galați) și Babadag (Tulcea), în Poligonul de tragere sol-aer al Școlii de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu” (Capu Midia) și în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” (Constanța). Totodată, evenimentele practice ale „Saber Guardian 23” se derulează și în facilitățile de instruire din Slobozia și Bordușani (Ialomița), Vărsătura (Brăila) și Frecăței (Tulcea). Statele participante cu efective și tehnică de luptă la „Saber Guardian 23” sunt: Albania, Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Polonia, Portugalia, R.Moldova, Statele Unite ale Americii, Țările de Jos și România. Din acest an, în cadrul „Saber Guardian 23” a fost introdusă o componentă de instruire în domeniul apărării cibernetice („CYBER”), la care iau parte specialiști din România, SUA și Muntenegru.
„Saber Guardian 23”, un vârf al pregătirii profesionale, este integrat în complexul de exerciții „DEFENDER 23” și cuprinde etape de planificare și organizare demarate înaintea celor de execuție operațională, care au loc în prezent. Exercițiul a fost precedat, în cursul lunii mai, de etapa de afluire a efectivelor și echipamentelor pe căile de comunicații rutiere, navale și aeriene din țară, către zonele de antrenament, și va fi urmat de faza defluirii forțelor, din a doua decadă a lunii iunie. Comandamentul Forțelor Întrunite „General Ioan – Emanoil Florescu” exercită comanda și controlul asupra structurilor participante la „Saber Guardian 23”.
„DEFENDER 23” este planificat de Comandamentul Forțelor Armate ale SUA în Europa (USEUCOM) și condus de Comandamentul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa (USAREUR-AF). Exercițiul „Saber Guardian 23” este inclus în programul de exerciții de antrenament comun al USAREUR-AF, pentru creșterea interoperabilității forțelor armate din state aliate și partenere.