Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat marți, 21 martie, la Forumul Schuman pentru securitate și apărare desfășurat la Bruxelles.
Aflat la ediția inaugurală, Forumul Schuman a urmărit menținerea unui nivel ridicat de ambiție al cooperării cu partenerii globali ai Uniunii Europene, inițiind un dialog mai coerent, consistent și cuprinzător în domeniul securității și apărării.
Reuniunea a avut ca obiectiv facilitarea dialogului și a reflecțiilor strategice privind securitatea și apărarea la nivel global. Evenimentul a reunit miniștri, factori decizionali, reprezentanți militari, reprezentanți ai societății civile și formatori de opinie pentru a examina tendințe, provocări și inițiative în domeniul securității și apărării.
În cadrul sesiunilor primei ediții a Forumului Schuman a fost urmărit angajamentul Uniunii Europene de a stabili o rețea mai extinsă de relații cu actori internaționali, regionali și parteneri din întreaga lume.
Provocările globale de securitate necesită abordări comune. Parteneriatele de securitate și apărare sunt esențiale pentru a consolida și a susține ordinea internațională bazată pe reguli. Forumul Schuman pentru securitate și apărare a creat dezbateri în jurul unor subiecte precum consolidarea rezilienței, securizarea rutelor și a spațiului maritim, întărirea dialogului multilateral al statelor și stabilirea unei ordini internaționale bazată pe reguli.
La acest forum au participat, alături de state membre ale UE, parteneri din Europa, Orientul Mijlociu și Nordul Africii, America Latină, Indo-Pacific, Africa, SUA, precum și organizații internaționale și regionale (ONU, NATO, OSCE, Uniunea Africană, Consiliul de Cooperare din Golf, ASEAN, Liga Statelor Arabe).