Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat joi, 16 martie, la deschiderea celei de-a 10-a ediții a Consiliului de Afaceri Româno-American (American-Romanian Business Council - AMRO). Delegația SUA a fost condusă de președintele executiv al AMRO, Eric Stewart, cu participarea reprezentanților a 15 companii majore americane.
În cuvântul de deschidere, oficialul român a evidențiat relația bilaterală româno-americană remarcabilă, atât în ceea ce privește componenta politico-militară, cât și cea economică, mai ales în contextul desfășurării, la 14 martie, a celei de-a opta runde a Dialogului Strategic România-SUA.
Secretarul de stat a făcut referire la evoluțiile recente ale mediului de securitate, în contextul războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu implicații la nivel regional și global.
De asemenea, a transmis delegației americane că Ministerul Apărării Naționale se adaptează la cerințele operaționale ale mediului de securitate de astăzi și a prezentat măsurile luate pentru a răspunde eficient unui spectru larg de amenințări. În context, a menționat că planificarea apărării trebuie să aibă în vedere înzestrarea cu tehnică adaptată nevoilor de apărare și securitate ale României și care să permită desfășurarea misiunilor încredințate forțelor armate, folosirea eficientă a noilor tehnologii și fructificarea oportunităților economice.
Oficialul MApN a reiterat angajamentul ferm al României pentru apărarea colectivă, fiind evocată alocarea a 2,5% din PIB pentru apărare, iar cheltuielile pentru echipamente majore în perioada 2023-2026 să fie la o medie de peste 30% din bugetul apărării. Totodată, a subliniat faptul că unul dintre obiectivele strategice ale Guvernului îl reprezintă consolidarea și modernizarea industriei naționale de apărare.