Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat marți, 14 martie, la cea de-a opta rundă a Dialogului Strategic România-SUA, reuniune care s-a desfășurat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, cu participarea delegației americane condusă de Dereck Hogan, adjunctul principal al asistentului secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice.
Oficialul MApN a luat parte la sesiunile dedicate componentei politico-militare, alături de secretarul de stat în MAE Iulian Fota și omologii americani.
La finalul sesiunilor, a fost emisă o declarație comună care evidențiază efectele războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina și impactul său regional și global. A fost acordată o atenție specială riscului potențial al acțiunilor destabilizatoare ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre, în special la adresa securității și stabilității Republicii Moldova. De asemenea, a fost accentuată importanța unității transatlantice și cooperării în cadrul NATO, pentru o consolidare a posturii de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre, zonă de importanță strategică pentru Alianță.
Declarația Comună privind cea de-a opta Rundă a Dialogului Strategic România – Statele Unite ale Americii poate fi citită integral AICI (https://www.mae.ro/node/61314).
În marja Dialogului Strategic, secretarul de stat Simona Cojocaru a avut o întrevedere cu Tressa Guenov, adjunctul principal al asistentului pentru securitate internațională al secretarului american al apărării, la sediul Ministerului Apărării Naționale.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat situația generată de războiul de agresiune al Federației Ruse în Ucraina și implicațiile asupra securității euroatlantice, fiind subliniată importanța continuării sprijinului internațional pentru Ucraina. În context, au fost evidențiate eforturile României pe acest palier, prin menționarea sprijinului multidimensional oferit țării vecine.
De asemenea, au fost discutate aspecte referitoare la pregătirea summitului NATO de la Vilnius, perspectivele unei strategii SUA la Marea Neagră, relevanța strategică a Balcanilor de Vest și continuarea sprijinului pentru statele vulnerabile din regiunea Mării Negre, precum Republica Moldova și Georgia.
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat modalități de consolidare a dimensiunii de apărare a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, precum și despre evidențierea statutului României ca membru activ și de încredere în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Cei doi oficiali au salutat rezultatele foarte bune a celei de-a 8-a rundă a Dialogului Strategic și au subliniat importanța cooperării bilaterale, Parteneriatul Strategic cu SUA rămânând unul dintre pilonii care fundamentează politica externă și de apărare a României, alături de apartenența la NATO și UE.