Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, l-a primit luni, 6 martie, la sediul MApN, pe Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Turcia la București.
Agenda întrevederii s-a axat pe subiecte referitoare la cooperarea bilaterală și în cadrul NATO, evoluția situației regionale de securitate din regiunea Mării Negre, cu accent pe evoluția războiului de agresiune al Federației Ruse în Ucraina, și la intensificarea cooperării în domeniul industriei de apărare.
De asemenea, cei doi oficiali și-au exprimat sprijinul pentru populația afectată de cutremurele devastatoare de luna trecută și au discutat despre sprijinul acordat de România. „Am prezentat condoleanțe pentru cei care și-au pierdut viața în teribilul seism din Turcia și am transmis solidaritatea autorităților române cu cele turce și cu poporul turc în aceste momente extrem de dificile. Totodată, am exprimat întreaga deschidere a Ministerului Apărării Naționale pentru continuarea sprijinului concret oferit poporului turc, în functie de nevoile curente și în spiritul bunelor relații de cooperare și prietenie dintre cele două țări“, a spus ministrul Angel Tîlvăr.
În ceea ce privește aspectele cooperării bilaterale, a fost punctat stadiul excelent al relațiilor româno-turce în domeniul militar, derulate în cadrul Parteneriatului Strategic existent între cele două țări.
În încheierea discuțiilor, ministrul apărării naționale și ambasadorul Republicii Turcia la București au convenit continuarea consultărilor periodice pe teme de interes comun, în scopul dezvoltării relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și aliat.