Aproximativ 350 militari cu 60 vehicule militare aparținând Grupului de Luptă al NATO din România, cu Franța ca națiune-cadru (ROU BG (FRA FN)), Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza" și Diviziei 101 Aeropurtate a Statelor Unite ale Americii participă, între 2 și 10 februarie, la exercițiul cu trageri de luptă ,,EAGLE ROYAL 23” care se desfășoară la Școala de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu” din Capu Midia, județul Constanța.
În cadrul exercițiului va avea loc joi, 9 februarie, un antrenament cu trageri de luptă la care presa va avea acces.
Scopul exercițiului ,,EAGLE ROYAL 23” este de a testa interoperabilitatea sistemelor de artilerie, într-un scenariu fictiv, în cadrul unei operațiuni NATO de apărare colectivă, în conformitate cu articolul 5, pe Flancul de Sud-Est al Alianței.
În atenția reprezentanților mass-media:
-
Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt rugați să trimită până miercuri, 8 februarie, ora 14.00, datele de identificare (nume, prenume, seria și numărul actului de identitate, numărul de telefon, instituția media pe care o reprezintă) la adresa de e-mail: anca.medrea23@gmail.com.
-
Reprezentanții presei vor fi așteptați joi, 9 februarie, între orele 10.00 și 10.30, la sediul Centrului Național de Instruire, iar accesul se va face în baza actului de identitate și a legitimației de presă.
-
Pentru transmisiile în direct, reprezentanții mass-media sunt rugați să utilizeze mijloace portabile, deoarece accesul DSNG nu este posibil.
-
Tragerile de luptă pot fi anulate în cazul în care condițiile meteorologice nu vor permite desfășurarea acestora în condiții de maximă siguranță
.