Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit sâmbătă, 17 decembrie, la sediul MApN, cu generalul Bryan P. Fenton, comandantul Comandamentului pentru Operații Speciale ale SUA (United States Special Operations Command – US SOCOM), aflat în vizită oficială în România.
La activitate au participat și comandantul Comandamentului pentru Operații Speciale din Europa (Special Operations Command Europe - SOCEUR), generalul-maior Steven G. Edwards, și comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României, generalul-maior Dacian-Tiberiu Șerban.
Subiectele discutate au vizat situația de securitate din regiune, evoluțiile privind consolidarea capacității defensive aliate pe flancul estic al NATO, postura forțelor americane în țara noastră și cooperarea dintre forțele pentru operații speciale din România și Statele Unite.
Ministrul Tîlvăr a subliniat că structurile de Forțe pentru Operații Speciale reprezintă a capabilitate esențială a Armatei României, cu un nivel rapid al reacției, la nivel strategic. “Prin evenimentele curente de instruire în comun cu forțele pentru operații speciale ale SUA, urmărim creșterea continuă a capacității proprii de acțiune și a interoperabilității structurilor de forțe pentru operații speciale ale armatei noastre cu cele din armata SUA și ale țărilor aliate”, a arătat ministrul apărării naționale.
Relațiile solide de cooperare se întind pe aproape două decenii, atât în planul instruirii, cât și în cel al executării de misiuni în teatre multinaționale de operații, a afirmat șeful Statului Major al Apărării. „Am transmis mulțumiri generalului Bryan P. Fenton pentru sprijinul constant pe care Comandamentul pentru Operații Speciale ale SUA l-a acordat pe această direcție. Expertiza partenerului american a contribuit la transformarea forțelor românești pentru operații speciale în structuri recunoscute în plan internațional, capabile să răspundă unor sarcini operative complexe și să îndeplinească obiective ambițioase de instruire”, a subliniat generalul Daniel Petrescu.