Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, 5 decembrie, cu șeful Gărzii Naționale a statului american Alabama (ALNG), generalul-maior Sheryl E. Gordon. Întrevederea a avut loc în contextul organizării, în perioada 6-8 decembrie, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” a conferinței „Femeia, pacea și securitatea”.
Angel Tîlvăr a evidențiat importanța acestui subiect și a afirmat că țara noastră a făcut pași importanți în implementarea Rezoluției 1.325 (2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite - Femeile, pacea și securitatea, adoptată la 31 octombrie 2000. Ministerul Apărării Naționale a preluat conducerea procesului de promovare și implementare a Agendei Femeile, pacea și securitatea la nivel național, asigurând Punctul focal național în relația cu organizațiile naționale și internaționale care activează în domeniul de referință.
Ministrul Tîlvăr și generalul-maior Sheryl E. Gordon au analizat, în context, și situația de securitate din zonă și implementarea măsurilor aliate de consolidare a posturii de descurajare și apărare, respectiv stadiul proiectelor de dezvoltare a infrastructurii militare și planificarea activităților de instruire cu militarii ALGN.
***
Delegația militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează o vizită de lucru în România, în perioada 4-10 decembrie. Alături de participarea la evenimentul „Femeia, pace și securitatea”, programul șefului ALGN include întrevederi cu reprezentanții conducerilor Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”. Totodată, generalul-maior Sheryl E. Gordon va lua parte la activități de instruire organizate de Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est.
***
Anul viitor se împlinesc trei decenii de la semnarea „Programului de Parteneriat Statal”, în cadrul căruia cooperarea dintre Armata României și ALGN a înregistrat, constant, evoluții remarcabile. Parteneriatul reprezintă unul dintre pilonii cooperării militare româno-americane.