Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut marți, 29 noiembrie, o convorbire telefonică în sistem videoconferință cu secretarul apărării al SUA, Lloyd J. Austin III.
Agenda discuțiilor a inclus evoluțiile recente vizând situația de securitate din regiunea Mării Negre, pe fondul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.
Totodată, cei doi oficiali au discutat despre stadiul și perspectivele cooperării bilaterale în domeniul apărării, în special prezența forțelor SUA în România, programele de achiziții de echipamente militare, precum și modalități de consolidare a posturii de descurajare și apărare a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv eforturile și proiectele aliate din România.
Oficialul american a subliniat că România rămâne un partener de încredere al SUA și a reiterat sprijinul ferm al SUA în consolidarea Parteneriatului Strategic.