Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit luni, 28 noiembrie, la sediul MApN, cu Füsun Aramaz, ambasadorul Republicii Turcia la București.
Agenda întrevederii s-a axat pe subiecte referitoare la cooperarea în cadrul NATO, cu accent pe deciziile de la Madrid, precum și evoluția situației regionale de securitate, pe sprijinul acordat Ucrainei și pe aspecte ale cooperării între România și Turcia.
În ceea ce privește aspectele cooperării bilaterale, a fost punctat stadiul excelent al relațiilor româno-turce în domeniul militar, derulate în cadrul Parteneriatului Strategic, format de cooperare care a împlinit 10 ani în cursul anului trecut, dar și în cadrul Formatului trilateral de cooperare România-Polonia-Turcia.
În încheierea discuțiilor, cei doi oficiali au convenit continuarea consultărilor periodice pe teme de interes comun, pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare în domeniul apărării, atât în plan bilateral, cât și aliat.