În zilele de 16 și 17 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat la Reuniunea miniștrilor apărării din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Defence Ministerial – SEDM), organizată, la Sofia, sub președinția bulgară a inițiativei.
Miniștrii apărării au analizat stadiul proiectelor subsumate inițiativei și au aprobat o serie de documente de planificare privind activitatea componentei operaționale a SEDM, respectiv Brigada din Europa de Sud-Est (South-Eastern Europe Brigade – SEEBRIG). De asemenea, națiunile au formulat propuneri privind perspectiva implicării SEEBRIG în misiuni de pace, precum și în exerciții multinaționale organizate de NATO și UE.
În intervenția sa, ministrul român al apărării naționale a evidențiat importanța pe care România o acordă inițiativei regionale SEDM, subliniind că parteneriatele robuste sunt esențiale pentru succesul eforturilor de asigurare a unui mediu sigur și stabil.
Angel Tîlvăr a reiterat determinarea României de a contribui și mai activ la dezvoltarea proiectelor în derulare sub egida inițiativei, inclusiv prin valorificarea oportunităților de antrenare a forțelor alocate SEEBRIG în facilități militare de instruire aparținând Ministerului Apărării Naționale. Totodată, oficialul român a reliefat angajamentul României pentru implementarea Agendei Femeile, Pacea și Securitatea, context în care a menționat conferința internațională asociată proiectului „Femei lider în domeniul securitatii și apărarii (FLSD)”, eveniment organizat ca un proiect important al inițiativei SEDM, pe care MApN îl va organiza la București în perioada 22-25 noiembrie a.c.
În intervenția sa în cadrul reuniunii, ministrul apărării naționale a condamnat în termeni fermi războiul premeditat, nejustificat și neprovocat declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, menționând necesitatea unui efort coordonat pentru consolidarea cooperării regionale în sprijinul Ucrainei, cât și al Republicii Moldova și Georgiei.
La finalul reuniunii ministeriale SEDM, șefii delegațiilor naționale participante au adoptat o Declarație Comună, document în conținutul căruia au fost evidențiate atât necesitatea consolidării acestui format de cooperare regională și a dezvoltării proiectelor subsumate SEDM, cât și impactul războiului de agresiune provocat de Federația Rusă împotriva Ucrainei și implicațiile asupra situației de securitate regională.
În marja ministerialei SEDM de la Sofia, oficialul român a avut întrevederi bilaterale cu omologii din Republica Moldova, Bulgaria și Georgia, în cadrul cărora a fost trecut în revistă stadiul cooperării militare, menționându-se totodată necesitatea continuării eforturilor comune privind consolidarea și extinderea relațiilor de colaborare și sprijin cu cele trei state partenere, și au fost trecute în revistă implicațiile războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Discuțiile bilaterale cu omologul din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, au fost axate pe reiterarea sprijinului multidisciplinar asigurat de România și pe angajamentul continuării tuturor proiectelor și programelor în curs de desfășurare sau a căror dezvoltare a fost deja agreată. În context, partenerul a solicitat consiliere și sprijin pentru constituirea unor capabilități militare care să fie în măsură să participe la misiuni internaționale.
Ministrul român al apărării a prezentat disponibilitatea pentru sprijinirea unor astfel de inițiative, inclusiv prin suplimentarea numărului de locuri necesare pentru instruirea în Romania a personalului necesar. De asemenea, a evidențiat necesitatea continuării eforturilor pentru menținerea parcursului european, deziderat pentru care România va continua să sprijine Republica Moldova.
În cadrul întâlnirii cu omologul bulgar, Dimitar Stoianov, au fost trecute în revistă principalele proiecte ale cooperării bilaterale, cu accent pe elementele și acțiunile care pot contribui în mod concret la consolidarea acesteia pe termen scurt, mediu și lung. Consistența planului bilateral de cooperare, activitățile de instruire în comun și exercițiile multinaționale, schimbul de personal ce încadrează structurile multinaționale dispuse pe teritoriul celuilalt stat, aplicabilitatea acordului bilateral pentru misiunile de poliție aeriană executate în zona frontierei comune au constituit principalele subiecte discutate în cadrul întrevederii.
De asemenea, cei doi oficiali au agreat necesitatea asigurării sprijinului reciproc în scopul promovării intereselor comune în cadrul structurilor euro-atlantice și internaționale, fiind menționat, totodată, interesul deosebit pentru finalizarea cât mai curând posibil a acordului bilateral în domeniul mormintelor și operelor comemorative de război.
Întrevederea cu ministrul apărării din Georgia, Juansher Burchuladze, a constituit un foarte bun prilej de reafirmare a angajamentelor României în ceea ce privește sprijinul constant ce poate fi acordat pentru parcursul euro-atlantic al partenerului georgian. În contextul discuțiilor, a fost reliefată de către ambele părți importanța Mării Negre în actualul context regional de securitate, precum și necesitatea intensificarii cooperării bilaterale în domeniul apărării.