Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit miercuri, 7 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale, cu reprezentanții Consiliului de sprijin și consultare a personalului militar în rezervă și în retragere, în cadrul unei prime ședințe care și-a propus să asigure un cadru eficient pentru susținerea efortului de dezvoltare instituțională și remedierea problemelor complexe existente.
„Sunt bucuros să particip la această primă întâlnire a Consiliului de sprijin și sper ca, împreună cu dumneavoastră, să identificăm cea mai bună abordare astfel încât să găsim, cu rapiditate, soluții la problemele semnalate” a declarat ministrul apărării naționale. Totodată, ministrul Dîncu a reiterat importanța creării unui cadru legislativ coerent pentru eliminarea inechităților din sistem.
Consiliul este un organ consultativ și are ca scop asigurarea consultanței de specialitate ministrului apărării naționale în domeniile de interes specifice militarilor în rezervă și în retragere, astfel încât să realizeze o colaborare constructivă și eficientă.
Pe parcursul ședinței s-au dezbătut aspecte de interes privind organizarea Consiliului, periodicitatea întâlnirilor, regulile de funcționare, precum și modalitățile de prioritizare a problemelor semnalate de membrii Consiliului de sprijin.
Consiliul este format din câte un reprezentant al asociațiilor și fundațiilor care au dobândit statutul de utilitate publică și care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apărării Naționale și un reprezentant desemnat prin acordul celorlalte asociații și fundații care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale instituției militare.
Structurile asociative care își desfășoară activitatea în domeniile de responsabilitate ale MApN reprezintă un partener important de dialog al ministerului care poate contribui semnificativ la crearea unui cadru legislativ coerent.