Se împlinesc, astăzi, 174 de ani de când Guvernul provizoriu al Țării Românești stabilea, prin Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848, drept drapel flamura în culori – albastru, galben, roșu, pe care era înscrisă deviza revoluționară “Libertate, Dreptate, Frăție”.
Alegerea drapelului în aceste culori ca simbol național nu fusese întâmplătoare. Cele trei culori au fost folosite de români, pe flamurile de luptă, ori în alte ocazii, cu mult înaintea veacului revoluționar. Tocmai de aceea, pandurii lui Tudor l-au folosit la 1821, iar la 1848, în vâltoarea revoluției care a cuprins aproape întreaga Europă, pașoptiștii români aflați la Paris se identificau vizual prin drapelul albastru, galben și roșu. Deși guvernul revoluționar provizoriu de la București nu avea să supraviețuiască pentru multă vreme, drapelul tricolor adoptat de acesta prin chiar primul său decret avea să se impună pentru totdeauna drept simbol al tuturor românilor, uniți în jurul său cu dragoste de țară, mândrie, dorință de unitate și independență.
În anii care au urmat, tricolorul românesc a fost purtat spre redutele Plevnei, Griviței și Smârdanului de bravii luptători de la 1877-1878 de unde, încărcați de glorie, au vestit lumii că Țara Românilor este liberă și independentă.
„Steagul e tot de-odată, trecutul, prezentul și viitorul Țării; întreaga istorie a României! Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile și toate virtuțile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: Onoare și Patrie!”, spunea domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1863, la înmânarea primelor drapele de luptă unităților militare ale Principatelor Unite.
Cuvinte profetice pentru că, de atunci, drapelul de luptă tricolor a însoțit și însuflețit ostașii în marile momente din istoria militară a poporului nostru – Războaiele Balcanice, Războiul de Reîntregire, care a făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri, la 1918, campaniile celui de Al Doilea Război Mondial, Revoluția din Decembrie 1989, precum și în misiunile din teatrele de operații, unde armata noastră a acționat în ultimele decenii.
Militarii români au purtat întodeauna cu mândrie însemnele Drapelului național, văzând în acesta, așa cum spunea tot Alexandru Ioan Cuza, întreaga națiune, Patria pentru care nu au ezitat să se sacrifice. Tuturor eroilor căzuți sub faldurile drapelului tricolor, știuți ori neștiuți, care își dorm somnul de veci în pământ românesc sau în alte colțuri ale lumii unde s-au purtat bătălii, le datorăm respect și veșnică amintire.
Armata noastră, care își croiește, cu impetuozitate, drum către modernitate, reprezintă pavăza națiunii noastre. Încrederea românilor în puterea de sacrificiu a militarilor noștri a fost și va rămâne întotdeauna un imbold pentru fiecare ostaș de a-și oțeli brațul și a-și desăvârși priceperea, astfel încât chemarea Țării sub Drapel să îl găsească întotdeuna pregătit să își facă datoria, chiar cu prețul vieții.
În astfel de momente, în care securitatea țării, a regiunii, a continentului și a lumii întregi este amenințată de provocări fără precedent, transmit tuturor celor care își servesc Țara sub Drapel, în special militarilor aflați, astăzi, în misiuni, în țară, ori peste hotare, precum și celor care se află în rezervă ori retragere, dar gata oricând să-și facă datoria, gânduri bune, de recunoștință și apreciere.
De Ziua Drapelului Național, care este o sărbătoare a noastră, a tuturor, îi îndemn pe toți compatrioții noștri care simt și trăiesc românește, oriunde s-ar afla, să arboreze cu mândrie tricolorul românesc!
Trăiască România! La mulți ani!
MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE,
VASILE DÎNCU