O aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează duminică, 12 iunie, o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Rzeszów–Jasionka (Polonia) – Copenhaga (Danemarca) - Otopeni.
Astfel, trei pacienți ucraineni, în vârstă de 18, 49 și, respectiv, 50 de ani, vor fi preluați de pe Aeroportul Internațional Rzeszów-Jasionka și transportați la Copenhaga pentru tratament în unități medicale din Danemarca.
Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști ai Spitalului Clinic de Urgență București și ai Bazei 90 Transport Aerian.
Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 9.00.
Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situații de Urgență, în urma solicitării Ucrainei, în baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) – mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienți din Ucraina către țările membre.