La Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu", din Capu Midia, au avut loc în premieră, în perioada 8-10 iunie, trageri cu sistemul HIMARS intrat în înzestrarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza" în anul 2021.
Tragerile au avut loc în marja exercițiilor „Unirea 22" și „Viforul 22", desfășurate de structuri din cadrul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” în baza unui scenariu fictiv, care au avut ca scop exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor pentru asigurarea sprijinului prin foc al unei grupări de forțe care desfășoară operația de apărare a litoralului.
x x x
Achiziționarea sistemului HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System) a fost stabilită prin Legea numărul 46/2018 pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” - HIMARS. Documentul prevede achiziționarea a trei sisteme cu câte 18 instalații de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniția, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanța, echipamente criptografice și cu regim special, precum și a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.
Pentru România, realizarea capabilității de sprijin de foc indirect constituie interes esențial de securitate și contribuie în mod semnificativ atât la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, cât și la îndeplinirea angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul NATO. Sistemele de lansatoare multiple de rachete, parte importantă a sistemului de artilerie terestră, acționează, pentru îndeplinirea misiunilor, independent sau integrat cu celelalte sisteme. Datorită caracterului de interoperabilitate, sistemele lansatoare multiple de rachete pot fi puse la dispoziția NATO, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul Alianței și a inițiativelor regionale. Sistemul HIMARS și-a dovedit maturitatea operațională în conflicte reale, fiind testat pe timpul operațiilor militare.