Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat la ceremonia organizată vineri, 15 aprilie, în Baza 90 Transport Aerian, cu prilejul sosirii în România a unui detașament format din aproximativ 180 de militari din Republica Portugheză, care vor fi dislocați în țara noastră în cadrul măsurilor NATO de întărire a flancului estic al Alianței.
„Executarea misiunilor dumneavoastră în România reprezintă un mijloc valoros pentru prezervarea păcii. Detașamentul portughez va fi integrat în structurile naționale și aliate, cu scopul creșterii capacității de reacție, interoperabilității și, nu în ultimul rând, pentru a sublinia solidaritatea aliată. Militarii români așteaptă cu interes să se instruiască, din nou, alături de trupele portugheze. Noi ne-am făcut partea noastră. Am crescut capacitatea proprie de reacție și executăm zi și noapte, 24/7/365 activități în domeniile forțelor terestre, aeriene și maritime. Prezența trupelor aliate în România reprezintă noul normal. Subliniez, din nou, faptul că măsurile adoptate sunt eminamente defensive, adaptate situației de securitate din zona noastră de responsabilitate”, a declarat generalul Petrescu.
Restul de militari ai detașamentului portughez, care va fi format din aproximativ 220 de militari precum și tehnica militară, materialele și echipamentele aferente, vor sosi în România în zilele următoare. Militarii portughezi vor desfășura, pe parcursul următoarelor șase luni, activități de instruire împreună cu unități militare ale Armatei României.