În catastrofa aviatică de miercuri, 2 martie, în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, și-au pierdut viața șapte militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române.
Locotenent-comandor Bogdan Florin, pilot, în vârstă de 41 de ani, angajat din anul 2003, avea la activ peste 1500 de ore de zbor, era căsătorit și avea trei copii.
Locotenent Pătrașcu Sorin, copilot, în vârstă de 27 de ani, angajat din anul 2016, avea 500 de ore de zbor, necăsătorit.
Maistrul militar principal Banu Gelu, angajat din anul 1993, în vârstă de 52 de ani, avea la activ peste 1700 de ore de zbor, era căsătorit și avea doi copii.
Caporal cls. a III-a Lateș Cătălin, operator căutare-salvare, 29 de ani, angajat din 2012, căsătorit, doi copii.
Sergent Marinescu Ionuț, personal de însoțire medico-sanitar, 43 de ani, angajat din 2002, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls. I Carp Vlad, 39 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, căsătorit, un copil.
Maistru militar cls. a II-a Bosoi Sergiu, 37 de ani, scafandru marin, salvator pe mare, angajat din 2005, tatăl a doi copii.
Reamintim că elicopterul militar tip IAR 330 - Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 și s-a prăbușit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom.
Operațiunile de căutare–salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfășurare.
Ministrul apărării naționale și șeful Statului Major al Apărării își exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment și sunt alături de familiile militarilor decedați.
Joi, 3 martie, în toate unitățile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.