Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut marți, 22 februarie, o întrevedere cu ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, Roelof van EES.
Cei doi oficiali și-au exprimat îngrijorarea față de situația de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre, având în vedere ultimele evoluții și declarații la nivel înalt. „Într-un astfel de moment de maximă tensiune, unitatea și solidaritatea aliaților sunt mai importante ca oricând și reprezintă atuul nostru primordial împotriva încercării Rusiei de a submina securitatea și stabilitatea europeană“, a transmis secretarul de stat Simona Cojocaru.
În acest context, Olanda rămâne un aliat ferm angajat demersurilor vizând întărirea posturii aliate de descurajare și apărare a flancului estic, inclusiv în regiunea Mării Negre, într-un mod unitar și coerent.
În egală măsură, cei doi oficiali au salutat relația bilaterală excelentă și au agreat continuarea contactelor și cooperării în vederea adaptării răspunsului NATO și al statelor aliate la actualele evoluții de securitate, inclusiv prin demersuri concrete privind consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe flancul estic al Alianței.