Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlnire a ministrului apărării naționale cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București
Agenda discuțiilor s-a focalizat asupra principalelor linii de efort pe linia relațiilor bilaterale pentru perioada următoare, în contextul implementării prevederilor Foii de parcurs dedicată cooperării în domeniul apărării pentru perioada 2020-2030.
De asemenea, în cadrul convorbirii, cei doi oficiali au abordat și provocările actuale ale mediului de securitate, cu accent asupra celor din zona Mării Negre, în condițiile recentelor evoluții din regiune.
Demnitarul român a subliniat soliditatea Parteneriatului Strategic și importanța acestuia în cadrul procesului de modernizare al Armatei României și a mulțumit partenerului american pentru nivelul foarte bun al colaborării în plan bilateral.
Totodată, ministrul român al apărării a transmis aprecieri pentru sprijinul SUA pe dimensiunea consolidării posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul Estic și în regiunea Mării Negre, subliniind importanța acestei regiuni în ecuația asigurării securității Flancului Estic al Alianței.
Biroul presă