Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Paradă militară la București, de Ziua Națională a României
Ceremonia se va desfășura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcție de situația pandemică de la momentul desfășurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
La începutul ceremoniei se va intona imnul național al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Președintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, precum și a victimelor virusului SARS-CoV-2 și păstrarea unui moment de reculegere.
* * *
Cu ocazia Zilei Naționale, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate unități militare, iar militarii aflați în misiune în afara teritoriului național vor desfășura ceremonii militare în cadru restrâns.
De asemenea, Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
* * *
În atenția reprezentanților mass-media
Jurnaliștii acreditați la ceremonie vor avea acces doar pietonal, miercuri, 1 Decembrie, prin Bulevardul Constantin Prezan (Piața Charles de Gaulle), între orele 08.00 și 10.00.
Accesul reprezentanților mass-media se va face doar pe baza acreditării prealabile (obținută de la Departamentul Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale), fiind necesară prezentarea următoarelor documente: actul de identitate, legitimația de presă și certificatul digital al UE privind COVID-19, conform prevederilor legale în vigoare.
Menționăm că pentru acest eveniment Televiziunea Română va asigura, în calitate de „official broadcaster”, semnal de televiziune tuturor posturilor interesate, în mod gratuit, cu condiția menționării, pe parcursul întregii transmisiuni, într-un loc vizibil, a textului „Preluare TVR”. Persoană de contact pentru detalii tehnice: Laura Neagu, telefon 0723.200.878 și 0747.069.955, adresă de e-mail: laura.neagu@tvr.ro.
Transmisiile în direct vor putea fi realizate doar cu mijloace portabile.
Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).
Sâmbătă, 27 noiembrie, în Poligonul Ghencea, începând cu ora 10.00, va avea loc o repetiție deschisă reprezentanților mass-media. În acest sens, rugăm jurnaliștii interesați să participe la acest eveniment să transmită la adresa presamapn@mapn.ro, până vineri, 26 noiembrie, datele necesare acreditării (nume, prenume, serie C.I, insituția de media de care aparțin, numărul de înmatriculare autovehicul de transmisie tip DSNG). Aceștia vor fi așteptați sâmbătă, 27 noiembrie, între orele 08.45-09.15, la Punctul de Acces în Centrul 84 Mentenanță și Recepție, situat în B-dul Ghencea nr. 43A din București.
Precizăm că accesul în Poligonul Ghencea se va face pe baza certificatului verde și cu respectarea normelor de prevenire și limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Duminică, 28 noiembrie, începând cu ora 11.00, la Arcul de Triumf va avea loc repetiția generală, care se va desfășura în aceleași condiții de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. În aceeași notă, a nevoii de respectare a normelor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus, recomandăm instituțiilor mass-media care doresc să transmită imagini de la desfășurarea repetiției să desemneze, pe cât posibil, aceleași echipe acreditate pentru ceremonia din 1 Decembrie, pentru a nu aglomera zona Arcului de Triumf. Transmisiile în direct de la repetiție vor putea fi realizate, de asemenea, doar cu mijloace portabile.
Pentru buna desfășurare a ceremoniei oficiale organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, Brigada Rutieră București va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piața Arcul de Triumf, pentru zilele de 28 noiembrie și 1 decembrie.
Biroul presă