Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
P R E C I Z Ă R I
Verificările tehnice efectuate atât la plecare în cursă, cât și după sesizarea primită, au exclus posibilitatea scurgerilor unor lichide de natură petrolieră (combustibil sau ulei). Lichidul scurs pe carosabil a fost identificat ca fiind apă pluvială provenită de la precipitațiile abundente căzute pe timpul desfășurării exercițiului care, în scurgerea normală, a angrenat ușoare reziduuri de natură petrolieră depuse în timp pe circuitul de drenaj al transportoarelor. Aceste scurgeri au fost curățate de către pompierii germani, cu autospeciale destinate acestui scop.
Ca măsură suplimentară de precauție, coloana de blindate nu a mai continuat deplasarea pe roți, tehnica fiind îmbarcată pe trailere și transportată către locul de dispunere din poligon, unde au continuat activitățile prevăzute în planul exercițiului.
În scopul prevenirii unor asemenea incidente, la nivelul Forțelor Terestre s-au dispus măsuri pentru executarea de verificări suplimentare la tehnica militară participantă la misiuni și exerciții.
Biroul presă