Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Zbor umanitar al Forțelor Aeriene Române
Ajutorul oferit României de către Italia, prin punerea la dispoziție a acestor doze aflate în stocurile Regiunii Lombardia, vine ca urmare a solicitării statului român în vederea acordării de sprijin în combaterea efectelor generate de creșterea exponențială a numărului de cazuri confirmate cu SARS-CoV-2. Solicitarea a fost adresată Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Zborul este efectuat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în cadrul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19, iar misiunea se execută prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene.
Distribuirea dozelor de anticorpi monoclonali din Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” va fi realizată cu mijloace de transport aflate în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul MAI.
La sosirea aeronavei, în jurul orei 21.00, vor avea loc declarații de presă. Jurnaliștii interesați să asiste la activitate vor fi așteptați, între orele 20.15 și 20.45, la sediul Bazei 90 Transport Aerian (din Strada Zborului nr. 1, Otopeni). Persoană de contact: comandor Mihai Albu, tel. 0722.734.412.
Activitatea se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
* * *
Anticorpii monoclonali sunt proteine produse în laborator care imită capacitatea sistemului imunitar de a combate noul coronavirus. Aceștia se fixează de proteina virală de suprafață (Spike) și blochează astfel capacitatea virusului de a se fixa de celulele umane.
Biroul presă