Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a VIII-a
Ștafeta Veteranilor, care însumează aproximativ 3800 de kilometri, a luat startul vineri, 1 octombrie, pe traseul albastru, din fața Mausoleului Eroilor din Mărășești.
Momentul de maximă intensitate va avea loc în 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român din Carei, când Stafeta își va împlini misiunea și va prezenta onorul, în mod simbolic, tuturor celor care s-au jertfit pentru România.
xxx
Ștafeta Veteranilor a devenit o tradiție și amintește, în fiecare an, despre spiritul Invictus, acela care trebuie să ne unească pe toți în jurul veteranilor.
Participanții poartă în alergare Drapelul Național, din respect pentru înaintași, din recunoștință pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, cât și pentru cei plecați dintre noi, a căror lecție de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Cei ce iau parte la ștefetă se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi, astăzi, să existăm și rememorează imaginea străbunicilor și bunicilor noștri care au luptat pentru această țară și care sunt, acum, parte din ea.
Atunci când oboseala își va spune cuvântul, își vor repeta ceea ce reprezintă spiritul Invictus: ”Să te ridici și să lupți în continuare. Pentru eroii noștri, pentru România!”
Ștafeta Veteranilor este un eveniment organizat de voluntari cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, care și-au propus să promoveze memoria eroilor români prin intermediul sportului.
Mai multe detalii despre parcursul ștafetei puteți găsi pe pagina https://www.facebook.com/InvictusTeamRomania
Persoane de contact: slt. ing. Ilie Marian, 0728366477 și mr. Ion Gabriel/ 0747989754
Go Invictus!
Biroul presă