Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Forțele Aeriene Române intervin în Macedonia de Nord, în sprijinul forțelor de intervenție la dezastre
Aeronavele sunt deservite de aproximativ 15 de militari - piloți, personal navigant și personal auxiliar.
Având în vedere situația gravă prin care trec mai multe țări din Europa, afectate de grave incendii, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, în calitate de Punct național de contact, a notificat partenerii europeni asupra disponibilității de sprijin a României, iar prin portalul informațional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecție civilă al UE, a fost precizată nevoia intervenției forțelor și mijloacelor oferite de țara noastră.
Pentru aeronavele Forțelor Aeriene Române este a doua misiune internațională de acest tip, prima având loc în luna iulie a anului 2018, în Grecia.
Aeronava C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, care poate transporta 6.000 de litri de apă (șase containere) la fiecare trecere, a acționat, din 2017 și până în prezent, și pentru stingerea a două incendii de pădure din țara noastră - unul în zona localității Șvinița, din județul Mehedinți, și cel de-al doilea în zona Buceș, munții Vulcan, la limita dintre județele Alba și Hunedoara.
* * *
Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene coordonează răspunsul la dezastrele naturale și provocate de om la nivelul UE, permițând acordarea asistenței coordonate, eficace și rapide în sprijinul populațiilor afectate.
Capacitatea europeană de răspuns în situații de urgență este realizată prin punerea în comun, în mod voluntar, a resurselor alocate în prealabil de statele membre, în vederea desfășurării imediate în interiorul sau în afara UE.
Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență este nucleul operațional al mecanismului de protecție civilă: este activ non-stop și coordonează eforturile UE de răspuns în caz de dezastre.
Biroul presă