Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ziua Internațională a Forțelor ONU de menținere a Păcii
Armata României a contribuit activ la consolidarea rolului de lider al ONU în domeniul menținerii păcii și securității internaționale, iar anul acesta se împlinesc 30 de ani de participare continuă cu trupe la acest tip de misiuni.
Participarea militarilor români la misiunile internaționale de sprijinire a păcii este dovada profesionalismului și expresia îndeplinirii angajamentelor pe care țara noastră și le-a asumat ca membru al comunității internaționale.
Primii observatori militari români au fost dislocați, în anul 1991, în cadrul misiunii de observare din Irak-Kuweit UNIKOM, ulterior România având contribuții consistente la misiuni desfășurate sub egida ONU în state precum Somalia, Angola și, nu în ultimul rând, Mali, unde a fost dislocat detașamentul Carpathian Pumas, format din 4 elicoptere IAR-330 LRM și 120 de militari (două rotații).
În cele trei decenii, Armata României a participat cu peste 6000 de observatori militari, personal de stat major, ofițeri de legătură și militari în unități și subunități în 17 misiuni și operații de menținere a păcii.
În prezent, Ministerul Apărării Naționale este prezent cu militari la misiunile și operațiile ONU de menținere a păcii MONUSCO, în RD Congo, UNMISS, în Sudanul de Sud, MINUSMA, în Mali, UNMIK, în Kosovo, și UNMOGIP, în zona de frontieră India-Pakistan, având un aport semnificativ la consolidarea păcii și securității în zone marcate de conflict și instabilitate.
***
Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluția nr.57/129, a stabilit ca Zi Internațională a Forțelor ONU de menținere a păcii data de 29 mai, dată la care, în anul 1948, în Orientul Mijlociu a început prima misiune ONU de menținere a păcii, respectiv UN Truce Supervision Organisation (UNTSO).
Rolul Forțelor ONU este de menținere a păcii, în vederea evitării oricărui conflict militar, astfel încât înțelegerea între națiuni și grupuri etnice să fi elementul dominant la nivel mondial.
Denumirea de „Căști Albastre” se datorează culorii echipamentului militarilor, albastrul fiind culoarea reprezentativă a păcii, stabilității și loialității.
Detalii despre International Day of UN Peacekeepers găsiți la adresa: https://peacekeeping.un.org/en/2021-theme-road-to-lasting-peace-leveraging-power-of-youth-peace-and-security.
Biroul presă