Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE
Activitatea a debutat joi, 27 mai, cu o cină de lucru, la care a participat și Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, focalizată pe parteneriatul UE-NATO. În contextul noilor provocări la adresa securității statelor și având în vedere procesele de reflecție pe care UE și NATO le desfășoară privind viitorul acestor organizații, respectiv Busola Strategică și NATO 2030, dezbaterile s-au concentrat pe identificarea modalităților optime de consolidare a parteneriatului pentru următorii 10 ani.
În acest context, ministrul apărării naționale a subliniat importanța coordonării celor două procese de reflecție. De asemenea, ministrul Ciucă a punctat importanța rezilienței, ca domeniu prioritar pentru consolidarea cooperării cu NATO, cu accent pe combaterea amenințărilor hibride, inclusiv dezinformarea, securitatea și apărarea cibernetică, mobilitatea militară, precum și reducerea dependențelor critice de furnizori din afara spațiului UE și NATO.
Vineri, 28 mai, principalele sesiuni de lucru au vizat Busola Strategică, cu accent pe pilonul privind capabilitățile, respectiv o sesiune de lucru pe tema parteneriatului UE-Africa. De asemenea, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a prezentat evoluțiile recente pe palierul eforturilor UE în domeniul PSAC.
În prima sesiune de lucru, discuțiile s-au concentrat pe procesul de elaborare a viitorului instrument de orientare al Uniunii Europene - Busola Strategică, cu accent pe dimensiunea de dezvoltare a capabilităților civile și militare. Totodată, o atenție deosebită a fost acordată oportunităților oferite de tehnologiile emergente și disruptive, reflectarea acestora în procesul de dezvoltare de capabilități, dar și importanța evaluării corecte a impactului acestora asupra capabilităților și acțiunilor militare.
În cadrul intervenției sale, ministrul român al apărării a exprimat susținerea pentru accelerarea măsurilor de implementare a inițiativelor UE în domeniul apărării și a subliniat potențialul utilizării Busolei Strategice pentru consolidarea suplimentară a procesului de planificare și dezvoltare a capabilităților la nivelul UE, fără a afecta rolul NATO în privința apărării colective.
Totodată, a reiterat convingerea că procesele de planificare și dezvoltare a capabilităților la nivelul UE trebuie să rămână coerente cu cele similare ale NATO, având în vedere suprapunerea cerințelor, în conformitate cu principiul unicității setului de forțe la dispoziție.
Sesiunea de lucru cu partenerii africani a reprezentat o bună oportunitate pentru un schimb de opinii privind angajamentul UE pentru pace și securitate în Africa, o trecere în revistă a provocărilor de securitate și modalităților de consolidare a cooperării, utilizând instrumentele pe care Uniunea le are la dispoziție și luând în considerare lecțiile învățate.
Ministrul Ciucă a evidențiat rolul UE în sprijinirea eforturilor pe palierul securității și apărării in Africa și continuarea angajamentului în acest sens. De asemenea, a punctat importanța cooperării și coordonării cu Organizația Națiunilor Unite, precum și cu organizațiile regionale de pe continentul african.
Biroul presă