Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ambasadorul Confederației Elvețiene în România, în vizită la MApN
În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au apreciat nivelul bun al relațiilor bilaterale în domeniul apărării. Un subiect important a fost cooperarea în domeniul tehnico-militar, ambele părți evaluând acest palier ca fiind foarte bun, în special prin prisma programelor de înzestrare strategică cu capabilități critice, derulate de partea română.
De asemenea, ministrul apărării naționale a subliniat rolul activ pe care Confederația Elvețiană îl manifestă în procesele de consolidare a păcii, prevenirea conflictelor și promovarea securității internaționale, precum și implicarea substanțială în inițiativele aliate ca stat partener în cadrul Parteneriatului NATO pentru Pace (PfP).
În final, ambele părți au exprimat convingerea asupra necesității continuării cooperării bilaterale în domeniul apărării și au convenit asupra intensificării dialogului politico-militar privind subiectele de interes comun.
Biroul presă