Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Videoconferință cu militarii din teatrele de operații și misiuni externe
Militarii români au prezentat analiza situației de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor și au raportat că starea de sănătate și nivelul moralului personalului sunt foarte bune.
De asemenea, au fost discutate elemente ale planului de retragere a militarilor români din Afganistan.
Adresându-se acestora, ministrul apărării naționale a spus că intrarea și ieșirea dintr-un teatru de operații sunt cele mai dificile momente. „Vă cer o cooperare și o coordonare permanente pentru ca misiunile pe care le aveți să fie îndeplinite în siguranță, concomitent cu extracția și revenirea în țară. Pentru noi, misiunea în Afganistan se va încheia atunci când veți fi cu toții în siguranță, acasă”.
Șeful Statului Major al Apărării a mulțumit militarilor pentru modul în care își fac datoria, departe de familii. „Chiar dacă, în perioada Sfintelor Sărbători de Paște și, în general, în zilele de sărbătoare, depărtarea de casă și de cei dragi este resimțită de militarii din teatrele de operații, starea moralului și starea de sănătate sunt bune. Suntem alături de dumneavoastră și avem încredere că veți rămâne mobilizați și vă veți îndeplini misiunile la cele mai înalte standarde”, a spus șeful SMAp.
Totodată, generalul-locotenent Petrescu i-a îndemnat pe militarii din Afganistan să rămână vigilenți și să pregătească foarte bine repatrierea.
De asemenea, conducerea MApN i-a asigurat pe militari de tot sprijinul instituției pentru activitatea desfășurată în teatrele de operații și le-a urat ca Sărbătorile Pascale să le vă aducă lumină și bucurie în suflet.
* * *
În anul 2021, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu 611 militari, alți aproximativ 280 fiind desfășurați în operații sub comandă/mandat NATO, UE, ONU și OSCE în alte regiuni.
În ședința CSAT din 27 aprilie a fost aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.
Redislocarea va fi etapizată și se va derula pe parcursul următoarelor luni. România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021.
Țara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan.
Biroul presă