Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ministrul apărării a deschis anul de învățământ la liceul militar din Breaza
Ministrul apărării naționale, Teodor Atanasiu, a participat astăzi la deschiderea anului de învățământ la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, din Breaza, județul Prahova.
Atanasiu i-a îndemnat pe liceenii militari să depună eforturi susținute pentru a dobândi pregătirea necesară viitorilor profesioniști ai unei armate care îndeplinește misiuni tot mai complexe.
Ceremonialul de la Breaza a inclus o slujbă religioasă, jurământul elevilor clasei a IX-a și cuvântul de rămas bun al fostului comandant al colegiului, colonelul în rezervă Dorin Zamfir.
Noul comandant al colegiului, colonelul Romulus Roșian, i-a prezentat ministrului apărării baza materială de învățământ, condițiile de trai și de petrecere a timpului liber de către liceenii militari.
În acest an, 433 de elevi urmează cursurile acestei instituții militare de învățământ.
Înființat, în 1912, la Mănăstirea Dealu, liceul militar a fost apoi transferat succesiv, pentru a răspunde vitregiilor vremurilor, la Iași, Dorohoi, Târgoviște, Predeal și Roman. Din anul 1954 a cunoscut, la Breaza, cea mai lungă și mai stabilă perioadă a existenței sale, continuându-și și astăzi afirmarea în peisajul învățământului militar și liceal din țara noastră.
Aproximativ 13.000 de tineri absolvenți au părăsit băncile liceului, purtând cu ei, pe parcursul carierei militare sau în activitatea desfășurată în viața civilă, “spiritul cantemirist”.
Fișiere audio, imagini foto și video pe www.mapn.ro.
Biroul de Presa al M.Ap.N.