Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevedere a ministrului apărării naționale cu șeful apărării din Regatul Spaniei
Temele principale de discuție au fost stadiul relației de cooperare româno-spaniole în domeniul apărării și subiecte actuale de securitate de pe agenda Alianței Nord-Atlantice, cu accent pe implementarea măsurilor aliate de asigurare a prezenței pe Flancul Estic.
Ministrul român a mulțumit oficialului spaniol pentru contribuția țării sale la Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est, Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova și la Unitatea NATO de Integrare a Forțelor (NFIU), precum și pentru misiunile de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO efectuate de detașamentul spaniol dislocat în Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, în lunile februarie și martie, împreună cu aeronavele F-16 Fighting Falcon, MiG-21 LanceR și militari ai Forțelor Aeriene Române.
De asemenea, ministrul Ciucă a apreciat participarea navelor Marinei Regale Spaniole la exerciții în Marea Neagră și a subliniat că „Alianța trebuie să implementeze în continuare măsuri pentru a asigura un răspuns coerent la provocările deja existente în regiune”.
Cei doi oficiali au subliniat de comun acord relevanța continuării și amplificării cooperării practice dintre cele două armate prin exerciții, atât în plan bilateral, cât și în format multinațional.
Agenda zilei a cuprins și participarea șefilor român și spaniol ai Apărării la ceremonia de încheiere a misiunii de Poliție Aeriană Întărită executată în țara noastră de detașamentul Forțelor Aeriene Spaniole.
Generalul-locotenent Daniel Petrescu și-a exprimat aprecierea față de efortul consistent al militarilor spanioli, alături de colegii din Forțele Aeriene Române. „Prin activitățile executate în aceste două luni, detașamentul spaniol a întărit misiunile de poliție aeriană pe care le execută, pe timp de pace, Forțele Aeriene Române. A fost un semn al angajamentului Spaniei față de NATO și al solidarității între statele aliate. Un mesaj clar că împreună suntem mai puternici. I-am transmis, în acest cadru, mulțumiri amiralului López Calderón nu doar pentru modul exemplar de îndeplinire a mandatului de către experimentații militari din detașamentul spaniol de Poliție Aeriană Întărită, ci și pentru cooperarea excepțională dintre Forțele Navale și cele Terestre ale țărilor noastre, pe timpul activităților de instruire în comun sau în misiunile executate în diferite teatre de operații”, a concluzionat generalul-locotenent Daniel Petrescu.
Biroul presă