Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Aeronave și radare românești la exercițiul Prime Accord
Exercițiul a inclus misiuni de escortă și patrulare aeriană de luptă și a fost coordonat de Componenta Operațională Aeriană a Statului Major al Forțelor Aeriene, cu sprijinul mijloacelor radiotehnice aparținând Brigăzii 76 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere „Dacia”.
Exercițiul a avut drept scop întărirea măsurilor de reasigurare ale Alianței Nord-Atlantice în zona de Sud-Est a Europei, precum și verificarea capacității de integrare a sistemelor de comandă și control – C2 ale României și NATO, contribuind astfel la sporirea încrederii României privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității regionale.
Participarea aeronavelor românești la acest tip de activități permite antrenarea personalului în executarea unor astfel de misiuni și contribuie la dezvoltarea cooperării multinaționale în domeniul aerian prin aplicarea unor proceduri comune.
Prin executarea cu succes a exercițiului de antrenament în comun, forțele aliate implicate sunt pe deplin pregătite să-și execute misiunile pe toate domeniile, demonstrând implicare și interoperabilitate în contextul provocărilor generate de pandemia COVID -19.
Biroul presă