Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Informație de presă
Produsul OROSTIM-HV a reprezentat un proiect de cercetare desfășurat de Institutul „Cantacuzino” pe parcursul acestui an, la finalul căruia Institutul a demarat procesul de microproducție, cu capacitățile experimentale proprii.
Miercuri, 2 decembrie, produsul a fost lansat pe piață, fiind scos la vânzare primul lot de OROSTIM HV obținut prin procesul de microproducție al instituției de cercetare, lot compus din 942 de flacoane.
Ritmul maxim pe care îl poate asigura Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu capacitățile de microproducție din dotare, este, la acest moment, de 1.000 de flacoane scoase la vânzare într-un interval de 10-14 zile. Acest ritm este condiționat atât de capacitatea limitată de producție, dar, mai ales, de controlul de calitate care se desfășoară cu strictețe pentru fiecare lot produs.
Prin optimizarea fluxului de microproducție, Institutul își propune să ajungă, în perioada următoare, la dublarea acestei cantități.
Producția de masă a imunomodulatorului OROSTIM HV, poate fi externalizată către agenți economici specializați care dețin capacități de fabricație de nivel industrial.
În acest sens, Institutul își exprimă întreaga disponibilitate pentru demararea discuțiilor cu producătorii interesați de realizarea transferului tehnologic, astfel încât OROSTIM HV să poată fi oferit pe piață în cantități suficiente.
Biroul presă