Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Avioane Hornet canadiene la Mihail Kogălniceanu
Militarii români și canadieni vor executa, în perioada septembrie-decembrie, misiuni cu aeronave CF-188 Hornet, F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.
Detașamentul canadian este format din aproximativ 145 de piloți și membrii ai personalului tehnic, cu șase aeronave CF-188 Hornet.
Aceasta este cea de-a patra rotație la Mihail Kogălniceanu a Forțelor Aeriene Regale Canadiene, după cele executate în 2017, 2018 și 2019. De asemenea, militarii canadieni au mai executat o misiune în România, la Câmpia Turzii, în anul 2014.
Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare, precum și la consolidarea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și cele canadiene.
Dislocarea avioanelor CAF în România este parte a implementării Planului de acțiune pentru asigurarea capacității operaționale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.
Biroul presă